You are here

75 de ani de la marea tragedie naţională, comemorată la George Enescu

Duminică, 28 iunie 2015, începând cu orele 10;00, în comuna George Enescu, Asociaţia “Prietenii Basarabiei, Bucovinei şi Ţinutului Herţa” a organizat, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local al comunei George Enescu, comemorarea a 75 de ani de la ziua cea mai neagră din istoria României, 28 iunie 1940. La acţiune au participat Corul Fii Arboroasei din Iordăneşti – raionul Hliboca, Ucraina, condus de preotul Vasile Pocora, dl Petru Grior, directorul Institutului de cercetări istorice şi culturale din Cernăuţi, prof. dr. Ilie Popescu, preşedinte al Asociaţiei Golgota, dl deputat raional…

Read More

VESTE bună pentru crescătorii de vaci: Guvernul majorează fondurile

Printr-o hotărâre de Guvern aprobată săptămâna trecută, Executivul a majorat cu trei milioane de euro plafonul alocat ajutorului specific pentru crescătorii de vaci de lapte din zone defavorizate. În judeţul Botoşani localităţile Răuseni, Hlipiceni şi Lunca sunt declarate zone defavorizate, unităţi administrativ-teritoriale din care aproape 300 de producători de lapte şi carne de vită au depus în 2014 cereri pentru solicitarea ajutorului specific. Numărul animalelor eligibile pentru plată este de aproape 1.000 de vaci de lapte, iar cuantumul ajutorului este de peste 82 de euro pentru fiecare animal. Conform prevederilor…

Read More

Tot ce trebuie să știi despre admiterea la liceu și repartizarea electronică

După ce contestațiile vor fi soluționate, elevii se vor orienta către licee, urmând să își depună cererea cu opțiunile pentru înscriere între 3 și 7 iulie. În 15 iulie, se va face repartiția computerizată în licee. Listele vor fi afișate la școlile de proveniență ale elevilor, cât și la avizierul liceelor. Repartizarea electonică se va face în funcție de media obținută la examenul de Evaluare Națională 2015, care cântărește 75%, și media anilor de gimnaziu, cu o pondere de 25 la sută. În perioada 16-24 iulie, elevii trebuie să depună…

Read More
Actualitate Stiri din Havirna 

De maine 27 iunie furnizorii de servicii de internet si televiziune vor avea noi obligatii fata de clienti

Obligatiile de informare sunt valabile momentan doar pentru furnizorii de servicii de telefonie, dar de sambata se vor aplica si pentru furnizorii de servicii de internet si televiziune. Noile reguli sunt incluse in Decizia ANCOM nr. 158/2015, care a aparut in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 146 din 27 februarie si va intra in vigoare maine. Potrivit actului, furnizorii vor fi obligati sa publice pe propriile site-uri planurile tarifare disponibile si, pentru fiecare dintre acestea, informatii referitoare, in principal, la: denumirea si caracteristicile planului tarifar; cat costa fiecare plan tarifar;…

Read More
Actualitate 

Ziua Drapelului National

Si in acest an, botosanenii ce vor dori sa participe la evenimentele ce se vor derula pentru cca 40 de minute in piateta din apropierea Casei Sindicatelor, vor putea intona Imnul National, alaturi de militari si oficialitati. Programul mai include binecuvantarea si arborarea Drapelului, alocutiunile autoritatilor, dar si asteptata parada militara pe care o vor realiza plutoane apartinand unitatilor militare UM 01251, UM 01189, Inspectoratului de Politie, celui de Jandarmi, Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera, dar si Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta. „Asa cum i-am obisnuit, sper, pe…

Read More
Actualitate 

Noul Cod Fiscal a fost adoptat de Parlament

Noul Cod Fiscal, cel mai important pachet de legi și măsuri fiscale și financiare din România a fost adoptat ieri în plenul Camerei Deputaților, care a fost for decizional. Pe lângă reducerea TVA de la 1 ianuarie 2016, noul Cod Fiscal prevede şi renunţarea la acciza de 7 euro cenţi la carburanţi şi la taxa pe construcţiile speciale (taxa pe stâlp), tot începând cu anul viitor. Codului Fiscal votat de Parlament conține multe măsuri benefice pentru români, deci și pentru botoșănenii pe care îi reprezint în Parlament, care au ca…

Read More
Actualitate 

Cel mai mare echipament militar din istorie: Cum arată portavionul de 13 miliarde de dolari

În plină criză a relațiilor cu Federația Rusă, Statele Unite ale Americii se pregătesc să lanseze cel mai mare portavion din lume, o navă construcția căreia a costat peste 13 miliarde de dolari. USS Gerald Ford, așa cum a fost botezat portavionul, este cel mai scump și mai mare echipament militar din istoria omenirii. Inițial se preconiza ca portavionul să coste 11,2 miliarde de dolari și să fie lansat la apă în 2015. Până la urmă costurile au depășit 13 miliarde de dolari, iar USS Gerald Ford va efectua prima…

Read More
Actualitate 

Cine merge în armată? Anunț de ultima oră pentru bărbații din România

Aflat la Sibiu, luni, acolo unde a participat la depunerea juramantului pentru 200 de soldati, Mircea Dusa a cerut reintroducerea stadiului militar pe baza de voluntariat. „E necesar ca urgent sa trecem prin Parlament Legea privind rezervistul voluntar, care va reglementa sigur pregătirea tinerilor, dar pe baza de voluntariat”, a declarat Dusa. Cu această ocazie, ministrul Apararii a anuntat ca aproximativ 2.300 de tineri vor fi incadrati in acest an, din care 1.500 sunt soldati profesionisti, iar restul provin din invatamantul militar. Sursa: Cancan.ro

Read More
Actualitate 

Băgat în spital de unchi

Un bărbat de 39 de ani din localitatea Balinţi, comuna Havârna a fost adus cu o ambulanţă luni la Spitalul Dorohoi după ce a fost tăiat la un braţ de propriul unchi. Bărbatul a fost diagnosticat cu plagă tăiată la braţul stâng şi cazul a fost adus la cunoştinţă Poliţiei Dorohoi. Potrivit primelor declaraţii bărbatul s-a dus la o crâşmă din localitate pentru aşi lua tatăl acasă. Aici a izbucnit un scandal spontan iar unchiul l-a lovit cu un corp contondent peste mână. Cadrele medicale cred că plaga a fost…

Read More
Actualitate 

IN SFARSIT GUVERNUL DE LA CHISNAU S-A HOTARAT BULETIN IN LOC DE PASAPORT

Este vorba de Hotărârea nr. 63/2015, prin care se amendează cadrul legislativ existent (Hotărârea Guvernului nr. 765/18.09.2014, anexa 1) cu privire la documentele în baza cărora este permis accesul cetăţenilor străini în Republica Moldova. Documentul a fost publicat într-o ediţie separată a Monitorului Oficial care a apărut în după amiaza zilei de vineri. Astfel, se prevede acordarea unei facilităţi unilaterale în favoarea cetăţenilor Uniunii Europene, care vor avea posibilitatea de a intra pe teritoriul Republicii Moldova în baza cărţilor naţionale de identitate. Curtea Constituţională de la Chişinău a publicat miercuri…

Read More

Revoltă în com.Havîrna

                             <strong>Departe de civilizatie si de inima de piatra vanata a politicienilor Revolta cum n-a mai fost niciodata in ultimii 30 de ani in aceasta comuna impietrita in timp si uitata undeva in inima triunghiului acela straniu numit, cu un umor resemnat si plin de compasiune,” Triunghiul Bermudelor Nordului ” – Saveni – Darabani – Dorohoi, cu varful infipt intr-o Horodiste ca simbol al unui nord prea indepartat. Protestul de astazi a fost generat, ca printr-o minune,…

Read More
Actualitate 

Armata caută voluntari! Află condiţiile în care te poţi angaja

Serviciul militar ar putea să fie reintrodus. Însă nu va fi obligatoriu, ci pe bază de voluntariat. Mircea Duşa, ministrul Apărării, le cere parlamentarilor să treacă rapid legea prin care armata ar putea să pregătească voluntari. Rezerviştii voluntari vor fi oamenii pe care armata se va baza în cazul în care se declară stare de mobilizare, de asediu sau de război. Cei care vor să aibă acest statut trebuie să participe necondiţionat la misiuni interne şi externe, să anunţe unitatea militară dacă părăsesc domiciliul pentru mai mult de 48 de…

Read More