Actualitate 

Două cazuri de hepatita A la Şcoala din Branca: Hudesti“În acea şcoală nu sunt condiţii. În Baranca avem 320 de copii”

Săptămâna trecută au fost confirmate două cazuri de hepatita A, în localitatea Baranca, comuna Hudeşti. Este vorba de doi copii care învaţă în şcoala din această localitate. Această şcoală nu îndeplineşte niciun fel de condiţii de funcţionare iar elevii învaţă în trei schimburi.Viorel Atomei, primarul comunei Hudeşti, spune că sunt aproximativ 320 de copii care învaţă la şcoala şi grădiniţa din Baranca şi că există riscul ca numărul cazurilor de hepatita A să crească.

“Avem două cazuri de hepatita A la Branca. Au fost descoperite joi, vineri a fost medicul de familie. La şcoala din Baranca nu sunt condiţii, învaţă în două-trei schimburi. Cei doi copii sunt dintr-o familie. Aşteptăm să vedem dacă nu vor apărea şi alte cazuri. Aceşti copii au intrat în contact şi cu cei de la grădiniţă. Eu nu am făcut apelul că am un moft. În acea şcoală nu sunt condiţii. În Baranca avem 320 de copii. În evidenţă avem 343 de copii dar cei de 3 ani nu merg la grădiniţă deoarece nu avem spaţiu. Am trimis adrese la Ministerul Educaţiei, la Ministerul Lucrărilor Publice, la palamentari”, ne-a spus Viorel Atomei, primarul comunei Hudeşti.

Potrivit reprezentanţilor DSP Botoşani, în luna septembrie au mai existat 26 de cazuri de hepatită virală A în comuna Cristineşti şi 11 cazuri în Dimăcheni.http://btonline.ro

Related posts

Leave a Comment