Actualitate Politica Stiri din Havirna Uncategorized 

ÎL PAȘTE PUȘCĂRIA PE TUDOREL TOADER? IATĂ CE URME AU LĂSAT ”SPIONII” LUI LA DNA

Procurorul şef al DNA a dezvăluit, în timpul audierii de vineri de la CSM, că inspectorii judiciari au verificat anumite dosare şi anumite activităţi. Kovesi a prezentat chiar un bileţel pe care susţine că l-a găsit între documente care au fost verificate anterior. Iar pe bileţel apar două numere de dosare, unul dintre ele fiind „este extrem de important”, relatează Digi24.ro.
Se poate observa că sunt trecute două nume de dosare. Avem un scris. După care, unul dintre inspectorii judiciari completează din registru unde este acel dosar şi ce s-a întâmplat cu el. Unul dintre dosare este extrem de important. Eu mă întreb de ce un inspector care face un control la DNA vine cu bileţele pe care are trecute numere de dosar, după care ia registre din 2004 şi trece anumite chestiuni. E foarte simplu să ştim al cui este acest scris”, a declarat Laura Codruţa Kovesi.
Procurorul şef al DNA a mai arătat că au fost verificate toate registrele din 2004, iar pe unele pagini inspectorii au făcut menţiuni. „Au fost verificate toate registrele din 2004. Au fost răsfoite pagină cu pagină, iar la unele pagini, inspectorii şi-au făcut anumite menţiuni, ceea ce ne duce cu gândul că au fost căutate şi alte chestiuni exterioare acestui control”, a subliniat Kovesi, care susţine că se aştepta la un control obiectiv.
Important de precizat că acel control demarat de Inspecția Judiciară la DNA a fost cerut expres de Tudorel Toader, ministrul Justiției. Dacă firele dezvăluiri lui Kovesi vor duce până la el, atunci pe Toader îl poate paște chiar și pușcăria. Cel care i-a dat în scris respectivului inspector ce dosare să caute, că a fost Toader sau altcineva, a comis un abuz îngrozitor și a săvârșit un act de imixtiune în activitatea procurorilor anticorupție. Niciun inspector judiciar nu are voie să scormonească detalii în dosarele de corupție, chiar și dacă a fost trimis în control de ditamai ministrul Justiției. Tudorel Toader este autorul celebrului pachet de legi pentru ”reforma” justiției, în fapt o operațiune de modificare a legislației în favoarea politicienilor prinși cu afaceri penale. În trecut, Toader a ajuns judecător la Curtea Constituțională prin intervenția unui astfel de politician, pe atunci suspect și în cele din urmă condamnat definitiv pentru corupție – liberalul Relu Fenechiu.Sursa/digi24.ro

Related posts

Leave a Comment


Warning: call_user_func_array() expects parameter 1 to be a valid callback, function 'your_function' not found or invalid function name in /home/rradi81/public_html/stirihudesti.ro/wp-includes/class-wp-hook.php on line 286
Sari la bara de unelte