Actualitate Stiri Concesti Stiri din Havirna Stiri din Hudesti Uncategorized 

METODOLOGIE DE ÎNSCRIERE A COPIILOR ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR pentru anul școlar 2017-2018

Cap. I Dispoziții generale
Art. 1. – În conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu
modificările și completările ulterioare, învățământul primar cuprinde clasa
pregătitoare și clasele I-IV.
Art. 2. – (1) Conform legii, învățământul primar este învățământ obligatoriu.
(2) Numărul de locuri care se alocă, prin cifra de școlarizare, pentru clasa
pregătitoare, în învățământul de stat, este mai mare sau egal cu numărul copiilor care
au împlinit vârsta pentru a începe învățământul primar, asigurând astfel fiecărui
copil un loc.
(3) Inspectoratele școlare vor soluționa orice situație legată de înscrierea în
învățământul primar în interesul educațional al elevului și în limitele legii.
Art. 3. – (1) Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2017-
2018 se face în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.
(2) În sensul prezentei metodologii, prin părinți se înțelege inclusiv tutori legal
instituiți sau reprezentanți legali.
(3) În sensul prezentei metodologii, prin domiciliu se înțelege inclusiv reședință.
Art. 4. – (1) Fiecare locuință este arondată unei unități de învățământ aflată în
proximitatea sa, numită în continuare școala de circumscripție. Totalitatea străzilor
arondate unității de învățământ formează circumscripția școlară a unității de
învățământ respective.
(2) În vederea înscrierii în clasa pregătitoare a tuturor copiilor care au vârsta
corespunzătoare, inspectoratele școlare județene (ISJ) și Inspectoratul Școlar al
Municipiului București (ISMB) iau în considerare propunerile conducerilor unităților
de învățământ referitoare la numărul de clase pregătitoare rezultate în urma
recensământului copiilor realizat, pentru fiecare circumscripție școlară, în colaborare
cu autoritățile administrației publice locale.
(3) Numărul de clase pregătitoare cuprins în planul de școlarizare alocat de ISJ/ISMB
fiecărei unități de învățământ ține cont de capacitatea de cuprindere a acesteia,
determinată de numărul sălilor de clasă în care poate fi organizat, în mod
corespunzător, procesul de învățământ la clasa pregătitoare, dar și la celelalte clase
ale școlii, și de obligativitatea cuprinderii în unitatea de învățământ a tuturor copiilor
din circumscripția școlară. La alocarea numărului de clase pregătitoare se ține cont
de numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învățământul primar, de
ANEXA nr. 2 la ordinul MEN nr. / .2017privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei
de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018
___________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul şcolar 2017- 2018
2
arondarea străzilor la unitățile de învățământ sau de cea mai bună oportunitate
educațională identificată.
(4) ISJ și ISMB pot decide reconfigurarea circumscripțiilor școlare astfel încât să
asigure optimizarea procesului de cuprindere a copiilor în clasa pregătitoare, în
situația în care capacitatea unei unități de învățământ nu permite cuprinderea în
clasa pregătitoare a tuturor copiilor din circumscripția școlară stabilită în anul școlar
anterior, precum și în alte situații justificate, cum ar fi eliminarea segregării
şcolare,rezultată din segregarea pe criteriul mediului de rezidenţă.
(5) Circumscripțiile școlare, planul de școlarizare, respectiv numărul de clase
pregătitoare alocate, sunt afișate la fiecare unitate de învățământ, inclusiv pe site-ul
acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar, conform Calendarului
înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018, prevăzut în anexa nr.
1 la ordin (calendarul înscrierii), pentru informarea părinților și a publicului interesat.
(6) Pentru informarea părinților și a publicului interesat și pentru a permite părinților
luarea unor decizii în cunoștință de cauză privitoare la opțiunea pentru o unitate de
învățământ sau alta, fiecare unitate de învățământ va pune la dispoziție și informații
referitoare la locul de desfășurare a activității corespunzătoare clasei pregătitoare (în
spațiul școlii sau al unei grădinițe), la posibilitatea organizării programului „Școala
după școală”, la organizarea și dotarea spațiului școlar etc.
(7) În localitățile în care funcționează unități de învățământ teologic/ confesional,
precum și unități de învățământ cu profil pedagogic care școlarizează nivelul de
învățământ primar, inspectoratele școlare decid dacă acestor unități li se alocă sau nu
circumscripție școlară.
(8) În cazul în care unităților de învățământ menționate la alin. (7) li se alocă
circumscripție școlară, procedura de înscriere în clasa pregătitoare este cea prevăzută
la cap. V, VI și VII.
(9) În cazul în care unităților de învățământ menționate la alin. (7) nu li se alocă
circumscripție școlară, procedura de înscriere în clasa pregătitoare este cea prevăzută
la cap. XI pentru unitățile de învățământ particular.
Cap. II Condiții de înscriere în învățământul primar
Art. 5. – (1) Părinții, ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31
august 2017 inclusiv, au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa
pregătitoare, în conformitate cu prevederile legii și ale prezentei metodologii.
(2) Inspectoratele școlare și unitățile de învățământ au obligația de a asigura
permanent informarea și consilierea părinților referitor la prevederile legii și ale
prezentei metodologii în ceea ce privește înscrierea copiilor în învățământul primar.
Persoanele care răspund la întrebările/solicitările părinților au obligația de a cunoaște
aceste prevederi, precum și opțiunile pe care le au părinții privind alegerea unității
de învățământ în care își pot înscrie copiii și trebuie să poată oferi detalii referitoare
ANEXA nr. 2 la ordinul MEN nr. / .2017privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei
de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018
___________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul şcolar 2017- 2018
3
la conținutul activităților educaționale care se desfășoară în clasa pregătitoare, la
abordarea didactică, la organizarea programului școlar etc. Consilierea se face având
în vedere, cu prioritate, interesul educațional al copilului.
Art. 6. – (1) Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1
septembrie – 31 decembrie 2017 inclusiv, pot să-și înscrie copiii în învățământul
primar în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este
corespunzătoare.
(2) Înscrierea copiilor menționați la alin. (1) în clasa pregătitoare se face la solicitarea
scrisă a părinților, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice a acestora, făcută de
specialiști, atestă pregătirea copiilor pentru parcurgerea cu succes a clasei
pregătitoare.
(3) Părinții copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31
decembrie 2017 inclusiv, care nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa
pregătitoare în anul școlar 2017-2018, sau ai celor pentru care evaluarea menționată
la alin. (2) arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes
a clasei pregătitoare își vor înscrie copiii la grădiniță, în grupa mare.
(4) În cazul în care există solicitări de înscriere în clasa pregătitoare a copiilor care
împlinesc 6 ani după data de 31 decembrie 2017, inspectoratele școlare/unitățile de
învățământ vor consilia părinții privind nevoia de a lua decizii în interesul
educațional al copilului și îi vor informa că solicitarea nu poate fi soluționată decât în
urma evaluării dezvoltării psihosomatice care să ateste pregătirea copilului pentru
parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. În cazul în care rezultatul evaluării arată
că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei
pregătitoare, copiii vor fi înscriși în grupa mare din învățământul preșcolar.
Rezultatul evaluării nu poate fi contestat.
Art. 7. – (1) Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor, menționată la art. 6
alin. (2), se efectuează sub coordonarea Centrului județean de resurse și asistență
educațională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională
(CJRAE/CMBRAE), în perioada prevăzută de calendarul înscrierii în clasa
pregătitoare.
(2) În evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor va fi implicat personalul de
specialitate al CJRAE/CMBRAE, personal de specialitate din alte instituții/unități,
precum și medici școlari sau medici de familie, acolo unde este necesar.
(3) Comisia județeană/a municipiului București de înscriere a copiilor în
învățământul primar, denumită în continuare comisia județeană/a municipiului
București, poate decide organizarea evaluării dezvoltării psihosomatice a copiilor atât
la sediul CJRAE/CMBRAE, cât și în diferite zone ale județului/municipiului
București, cu prioritate în grădinițe, pentru a facilita accesul părinților și al copiilor la
această evaluare.
(4) Părinții copiilor menționați la art. 6 alin. (1) și (4) vor depune la CJRAE/CMBRAE
o cerere tip în care solicită evaluarea dezvoltării psihosomatice a copilului. În situația
ANEXA nr. 2 la ordinul MEN nr. / .2017privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei
de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018
___________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul şcolar 2017- 2018
4
în care comisia județeană/a municipiului București decide organizarea evaluării
dezvoltării psihosomatice a copiilor și în alte zone ale județului/municipiului
București, conform alin. (3), depunerea cererilor se poate face și la sediul
unităților/instituțiilor în care se va realiza evaluarea.
(5) Perioada de desfășurare a evaluării dezvoltării psihosomatice, precum și adresele
unităților/instituțiilor la care se desfășoară evaluarea sunt stabilite de comisia
județeană/a municipiului București și sunt afișate la toate unitățile de învățământ și
pe site-ul ISJ/ISMB. Activitatea de evaluare a dezvoltării psihosomatice va fi
planificată în intervalul orar 10,00-18,00, astfel încât programul de desfășurare să
sprijine accesul părinților la serviciile de evaluare.
(6) La încheierea evaluării dezvoltării psihosomatice a fiecărui copil, rezultatul
evaluării este comunicat, în scris, părintelui care a solicitat evaluarea. Rezultatul
evaluării nu poate fi contestat.
(7) Rezultatul evaluărilor dezvoltării psihosomatice a copiilor din județ/municipiul
București este înscris într-un proces-verbal, semnat de specialiștii care au efectuat
evaluarea. CJRAE/CMBRAE transmite procesul-verbal comisiei județene/a
municipiului București, care asigură păstrarea sa la dosarul comisiei.
Art. 8. – În clasa pregătitoare din învățământul special sunt înscriși copii cu
cerințe educaționale speciale, care împlinesc vârsta de 8 ani până la data începerii
anului școlar. La solicitarea scrisă a părinților, pot fi înscriși în clasa pregătitoare și
copii cu cerințe educaționale speciale cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani la data
începerii anului școlar.
Cap. III Alegerea unității de învățământ la care va fi înscris copilul
Art. 9. – (1) Toți copiii ai căror părinți solicită înscrierea în clasa pregătitoare la
școala de circumscripție vor fi înmatriculați la unitatea de învățământ solicitată.
(2) Pe locurile libere, se înscriu și, ulterior, se înmatriculează copiii care provin din
alte circumscripții școlare, inclusiv din alte localități, în conformitate cu solicitările
părinților și cu prevederile prezentei metodologii.
(3) În sensul prezentei metodologii, numărul locurilor libere la clasa pregătitoare este
stabilit ca diferență între numărul de locuri alocate pentru clasa pregătitoare și
numărul de copii din circumscripție care trebuie înscriși la acel nivel de clasă. De
exemplu, dacă în circumscripția școlară a unei unități de învățământ există 40 de
copii care trebuie înscriși la clasa pregătitoare, iar școala a primit prin planul de
școlarizare 50 de locuri la clasa pregătitoare, numărul de locuri libere este de 10 (50-
40).
Art. 10. – (1) În situația în care într-o unitate de învățământ numărul cererilor
de înscriere primite de la părinți al căror domiciliu se află în afara circumscripției
școlare este mai mare decât numărul de locuri libere definit conform art. 9, vor fi
ANEXA nr. 2 la ordinul MEN nr. / .2017privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei
de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018
___________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul şcolar 2017- 2018
5
aplicate criterii de departajare generale și specifice, stabilite în conformitate cu
prevederile prezentei metodologii.
(2) Criteriile generale de departajare care se aplică în situația prevăzută la alin. (1)
sunt următoarele:
a) existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;
b) existența unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți. Situația
copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament
familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți;
c) existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
d) existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de
învățământ respectivă.
(3) În cazul în care numărul cererilor de înscriere primite de la părinți din afara
circumscripției școlare este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea
copiilor se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de
departajare cumulate de către fiecare copil: se repartizează la început copiii care
îndeplinesc 3 dintre criteriile menționate la alin. (2), apoi copiii care îndeplinesc două
dintre criterii și, în final, copiii care îndeplinesc doar unul dintre criteriile menționate
la alin. (2). La stabilirea numărului maxim de criterii generale de departajare pe care
le poate îndeplini un copil s-a ținut seama de faptul că un copil poate îndeplini cel
mult 3 criterii generale, întrucât criteriul menționat la alin.(2), lit.b) nu poate fi
îndeplinit simultan cu criteriul menționat la alin.(2), lit.c).
(4) În caz de egalitate pe ultimele locuri, pentru copiii care îndeplinesc același număr
de criterii generale de departajare, ordinea de prioritate a criteriilor este cea
menționată la alin. (2).
(5) Criteriile specifice de departajare sunt elaborate de fiecare unitate de învățământ
și se aplică în situația prevăzută la alin. (1), după aplicarea criteriilor generale
menționate la alin. (2). Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învățământ va
indica documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul
completării/validării cererii-tip de înscriere.
(6) Criteriile specifice de departajare menționate la alin. (5) nu pot fi discriminatorii,
în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind
prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, și trebuie să țină cont de faptul că toți copiii au
drepturi egale de acces la educație, indiferent de condiția socială și materială, de sex,
rasă, naționalitate, confesiune.
(7) Criteriile specifice menționate la alin. (5) nu pot include existența unor liste de
preînscrieri, organizate în afara calendarului înscrierii, sau orice alte proceduri care
nu respectă spiritul și litera prezentei metodologii.
(8) În cazul în care la o unitate de învățământ, pe ultimul loc liber, este înmatriculat
un copil din altă circumscripție școlară, fratele său geamăn/sora sa geamănă va fi
admis/admisă la aceeași unitate de învățământ, peste numărul de locuri alocat.
ANEXA nr. 2 la ordinul MEN nr. / .2017privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei
de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018
___________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul şcolar 2017- 2018
6
Art. 11. – (1) Criteriile specifice de departajare menționate la art. 10 alin. (5)
sunt elaborate în urma consultării cadrelor didactice și a partenerilor sociali –
sindicate, consiliu reprezentativ al părinților.
(2) Criteriile specifice de departajare menționate la art.10 alin. (5) sunt aprobate de
consiliul de administrație al unității de învățământ, după acordarea avizului de
legalitate de către consilierul juridic.
(3) Criteriile specifice de departajare aprobate se anunță public, la data menționată în
calendarul înscrierii, prin afișare la sediul unității de învățământ.
(4) După această dată, modificarea criteriilor specifice de departajare ori adăugarea
altor criterii este interzisă.
Cap. IV Informarea publicului privind procedura de înscriere
Art. 12. – (1) Comisiile/Comisia județene/a municipiului București asigură
instituirea și funcționarea unui telverde, care va funcționa pe perioada 21 februarie –
13 aprilie 2017,la care părinții și alte persoane interesate pot obține, gratuit,
informații referitoare la înscrierea copiilor în învățământul primar.
(2) Numărul telverde menționat la alin. (1) este 0 800 816 xyz, unde xyz este
indicativul județului. De exemplu, pentru Arad indicativul este 257, pentru Brăila
indicativul este 239, pentru București indicativul este 021.
(3) Comisiile județene și a municipiului București au obligația să asigure afișarea
tuturor informațiilor referitoare la înscrierea în învățământul primar, inclusiv
circumscripțiile școlare și planul de școlarizare, la fiecare unitate de învățământ din
județ, precum și pe site-ul ISJ/ISMB.
(4) Toate unitățile de învățământ în care se va desfășura activitatea clasei
pregătitoare în anul școlar 2017-2018, vor organiza o „Zi a porților deschise”, în
perioada prevăzută de calendarul înscrierii, zi în care părinții, copiii și alte persoane
interesate pot vizita spațiile dedicate activităților claselor pregătitoare și pot purta
discuții cu personalul unității de învățământ implicat în această activitate. Pentru a
facilita comunicarea dintre părinți și personalul didactic și informarea familiilor
privind oferta educațională, la această activitate vor participa directorul/directorul
adjunct al unității de învățământ, cadre didactice care predau la clasa pregătitoare,
reprezentanți ai părinților elevilor care frecventează clasa pregătitoare în anul școlar
2016 – 2017, precum și alte persoane desemnate de conducerea unității de
învățământ.
(5) Inspectoratele școlare județene și inspectoratul școlar al municipiului București
vor posta pe site-ul instituției, pe prima pagină, la rubrica „Înscrierea în
învățământul primar 2017”, următoarele date:
a) informații cu privire la circumscripțiile școlare, pentru fiecare unitate de
învățământ: denumirea și adresa unității de învățământ, străzile/adresele arondate
ANEXA nr. 2 la ordinul MEN nr. / .2017privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei
de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018
___________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul şcolar 2017- 2018
7
unității de învățământ, numărul de clase pregătitoare alocate, adresa site-ului
unității de învățământ (pentru unitățile care au site), în format standard;
b) informații cu privire la telverde instituit la nivelul inspectoratului școlar:
numărul de telefon telverde, data de la care acesta va fi funcțional, programul de
funcționare etc.;
c) Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul
școlar 2017-2018 și calendarul înscrierii.
(6) Comisiile/Comisia județene/a municipiului București coordonează organizarea
ședințelor de informare și consiliere a părinților copiilor înscriși la grădiniță și care
urmează să înceapă învățământul primar în anul școlar 2017 -2018.
(7) Toate unitățile de învățământ au obligația de a oferi informații referitoare la
procedura de înscriere a copiilor în învățământul primar. Părinții se pot adresa celei
mai apropiate unități de învățământ, care îi va îndruma în privința pașilor pe care
trebuie să îi parcurgă, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.
(8) Fiecare unitate de învățământ va încărca pe site-ul propriu, pe lângă denumirea
și adresa unității de învățământ, străzile/adresele arondate unității de învățământ,
numărul de clase pregătitoare alocate și alte informații care să permită părinților să
cunoască activitatea specifică clasei pregătitoare din cadrul unității, cum ar fi:
posibilitatea organizării procesului de învățământ în cadrul unei grădinițe aflate în
structura școlii sau în consorțiu cu școala, posibilitatea organizării programului
„Școala după școală”, fotografii ale spațiului în care se desfășoară activitatea la clasa
pregătitoare. Pentru asigurarea protecției datelor personale, în fotografiile care vor
fi postate pe site nu trebuie să apară persoane (copii sau cadre didactice).
(9) În situația în care unitățile de învățământ nu au site propriu, informațiile
menționate la alin. (8) vor fi încărcate pe site-ul inspectoratului școlar.
(10) Comisiile județene și comisia municipiului București iau toate măsurile pentru
comunicarea, către mijloacele de comunicare în masă, a informațiilor legate de
înscrierea în învățământul primar, inclusiv posibilitatea de informare la telverde și
numărul acestuia.
Cap. V Procedura de înscriere în clasa pregătitoare
Art. 13. – (1) Cererea-tip de înscriere în clasa pregătitoare se poate completa
online sau la secretariatul unității de învățământ la care părintele dorește înscrierea
copilului.
(2) Completarea cererii-tip de înscriere se face în perioada prevăzută de calendarul
înscrierii, prin introducerea în aplicația informatică a datelor furnizate de părinte.
(3) Validarea cererii-tip de înscriere este obligatorie și se face la unitatea de
învățământ la care părintele dorește înscrierea, în prezența părintelui și a cel puțin
unui membru din comisia de înscriere, conform programării realizate de către
ANEXA nr. 2 la ordinul MEN nr. / .2017privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei
de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018
___________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul şcolar 2017- 2018
8
unitatea de învățământ, zilnic, în intervalul orar 8,00-18,00 (luni-vineri), respectiv
9,00-13,00 (sâmbăta).
(4) Validarea cererii-tip de înscriere constă în compararea datelor introduse în
aplicația informatică cu documentele depuse de către părinte, tipărirea, verificarea și
semnarea de către părinte a fișei tipărite.
(5) În perioada prevăzută de calendarul înscrierii, conducerile unităților de
învățământ vor asigura prezența unui număr suficient de persoane din comisia de
înscriere și vor stabili programul de lucru al comisiei în ture, atât în program de
dimineață, cât și de după amiază, în intervalul orar 8,00-18,00 (luni-vineri), respectiv
9,00-13,00 (sâmbăta), pentru a sprijini participarea părinților la procedurile de
completare/validare a cererilor-tip de înscriere.
(6) Conducerile unităților de învățământ și inspectoratele școlare se vor asigura că
programul de completare/validare a cererilor-tip de înscriere în învățământul primar
este adaptat solicitărilor părinților, permite procesarea tuturor solicitărilor și asigură
fluența procedurilor, evitând aglomerația.
(7) În vederea asigurării fluenței procedurilor și a evitării aglomerației, unitățile de
învățământ vor asigura inclusiv posibilitatea de programare telefonică a părinților
pentru completarea și/sau validarea cererilor-tip de înscriere. Numărul de telefon la
care părinții pot apela este afișat la avizierul unității de învățământ, pe site-ul
acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar.
(8) Unitățile de învățământ vor informa părinții că ordinea în care se programează
telefonic pentru completarea și/sau validarea cererilor-tip de înscriere sau în care se
prezintă pentru completarea și/sau validarea cererilor-tip de înscriere nu presupune
crearea unei liste de preînscriere și/sau acordarea unei priorități la înscriere.
Informația va fi afișată la secretariatul unității de învățământ, la avizierul acesteia și
pe site-ul școlii, dacă acesta există, și va fi comunicată direct părinților la momentul
programării telefonice sau al prezentării pentru completarea/validarea cererii-tip de
înscriere.
Art. 14. – (1) În situația în care cererea-tip de înscriere se completează la sediul
unității de învățământ la care se dorește înmatricularea copilului, completarea
datelor în aplicația informatică se face în prezența părintelui, de către un membru al
comisiei de înscriere din școală. În acest caz, imediat după completarea cererii-tip de
înscriere, se realizează validarea acesteia. Comisiile de înscriere din fiecare unitate de
învățământ vor asigura imprimarea unui număr de cereri-tip de înscriere, care să fie
completate de mână de către părinți, în situația în care completarea cererilor-tip de
înscriere nu se poate face direct în aplicația informatică, din motive obiective, cum ar
fi întreruperea alimentării cu energie electrică, imposibilitatea temporară a conectării
la internet etc. În aceste cazuri, comisiile vor informa părinții care se prezintă pentru
înscriere despre situația apărută și vor solicita acestora să completeze manual
cererea-tip de înscriere și să o semneze. Părinții vor fi informați că, după remedierea
ANEXA nr. 2 la ordinul MEN nr. / .2017privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei
de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018
___________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul şcolar 2017- 2018
9
situației speciale, vor fi invitați din nou la unitatea de învățământ pentru a verifica
datele introduse în aplicația informatică, pe baza cererii scrise depuse anterior, prin
semnarea exemplarului de cerere-tip tipărit din calculator.
(2) Părintele depune, în momentul completării cererii – tip de înscriere la unitatea de
învățământ, sau, după caz, în momentul validării acesteia, o fotocopie a actului de
identitate propriu și o fotocopie a certificatului de naștere al copilului. Copiile vor fi
certificate conform cu originalul de către secretariatul unității de învățământ, pe baza
documentelor originale.
(3) În cazul în care cererea-tip de înscriere este completată pentru un copil care
împlinește vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2017 inclusiv,
alături de documentele menționate la alin. (2) părintele depune și o copie a
documentului prin care CJRAE/CMBRAE comunică rezultatul pozitiv al evaluării
dezvoltării psihosomatice a copilului.
(4) În cazul în care solicită înscrierea la altă unitate de învățământ decât școala de
circumscripție, pe lângă documentele menționate la alin. (2) și, după caz, la alin. (3),
părinții depun și documente care dovedesc îndeplinirea criteriilor de departajare,
stabilite în conformitate cu art. 10.
(5) În cazul în care solicită înscrierea la altă unitate de învățământ decât școala de
circumscripție, părintele va menționa, prin bifarea acestei opțiuni în cererea-tip de
înscriere, dacă este de acord cu înscrierea copilului la școala de circumscripție, în
situația în care acesta nu va fi admis la școala solicitată, din lipsă de locuri libere.
Art. 15. – (1) În momentul prezentării la unitatea de învățământ pentru
completarea cererii-tip de înscriere, părinții vor fi informați că aplicația informatică
nu permite înscrierea copilului la mai multe unități de învățământ.
(2) În cazul în care aplicația informatică semnalează că pentru copilul respectiv a mai
fost depusă o cerere de înscriere la altă unitate de învățământ, înscrisă în baza de
date, întrucât a fost validată, dosarul de înscriere nu va mai fi acceptat și rămâne
valabilă opțiunea deja asumată pentru altă unitate de învățământ.
(3) În momentul prezentării la unitatea de învățământ pentru completarea sau
validarea cererii-tip de înscriere, părinții sunt informați cu privire la prevederile
prezentei metodologii, la modalitatea de definire a numărului de locuri libere și la
criteriile de departajare generale și specifice care vor fi utilizate în cazul în care
numărul de opțiuni pentru respectiva unitate de învățământ este mai mare decât
numărul de locuri libere. Unitățile de învățământ pun la dispoziția părinților aceste
informații și prin afișare.
(4) Pentru validarea cererii-tip de înscriere, un membru al comisiei de înscriere din
unitatea de învățământ tipărește fișa completată în aplicația informatică, în prezența
părintelui.
(5) După tipărire, cererea-tip de înscriere este verificată și semnată de părinte.
(6) În cazul existenței unei erori în transcrierea datelor, părinții o semnalează pe loc,
iar membrul comisiei de înscriere din unitatea de învățământ procedează la
ANEXA nr. 2 la ordinul MEN nr. / .2017privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei
de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018
___________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul şcolar 2017- 2018
10
corectarea greșelii în baza de date computerizată și retipărește cererea-tip de înscriere
corectată din calculator, în vederea semnării de către părinte.
Art. 16. – (1) După încheierea perioadei de completare și validare a cererilor-tip
de înscriere, cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare se face în două etape
succesive, după cum urmează:
a) prima etapă, în care repartizarea copiilor se face pe baza informațiilor din
cererile-tip de înscriere și din documentele depuse de părinți, folosind
aplicația informatică și pe baza deciziilor consiliilor de administrație ale
unităților de învățământ, luate în urma aplicării criteriilor de departajare
pentru copiii din alte circumscripții școlare.
b) a doua etapă, în care este asigurată înscrierea, pe locurile libere, a copiilor care
nu au participat la prima etapă sau nu au fost distribuiți, din diferite motive.
(2) În situații excepționale, înainte de desfășurarea primei etape de înscriere,
consiliile de administrație ale inspectoratelor școlare pot ajusta planul de școlarizare
pentru a asigura accesul la educație al tuturor copiilor care trebuie să își facă debutul
școlar în anul 2017-2018.
(3) ISJ/ISMB informează Direcția generală management preuniversitar și Direcția
generală evaluare și monitorizare învățământ preuniversitar din Ministerul Educației
Naționale (MEN) despre aceste situații și despre deciziile luate pentru soluționarea
lor, până la data de 16 martie 2017, ora 23,00.
Cap. VI Prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare
Art. 17. – (1) În prima etapă, procesarea cererilor-tip de înscriere se desfășoară
la Comisia națională de înscriere a copiilor în învățământul primar, denumită în
continuare Comisia națională, cu ajutorul aplicației informatice și la nivelul unităților
de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele
depuse de părinți.
(2) Procesarea cererilor-tip de înscriere se face în ordine, respectând următoarele
priorități:
a) în prima fază sunt admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au
solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere. Repartizarea acestora conform
solicitării din cererea-tip de înscriere se realizează cu ajutorul aplicației informatice;
b) în a doua fază se procesează cererile părinților care solicită înscrierea la o altă
unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere.
Admiterea sau respingerea cererilor acestora se realizează la nivelul comisiei de
înscriere din unitățile de învățământ, prin aplicarea criteriilor generale și specifice de
departajare, iar listele finale sunt validate de către consiliul de administrație al
unității de învățământ;
ANEXA nr. 2 la ordinul MEN nr. / .2017privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei
de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018
___________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul şcolar 2017- 2018
11
c) în a treia fază sunt admiși la școala de circumscripție copiii ai căror părinți au
solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, dar
nu au fost înmatriculați, din lipsă de locuri. Repartizarea acestora se realizează cu
ajutorul aplicației informatice, dacă în cererea-tip de înscriere a fost bifată opțiunea
de înscriere la școala de circumscripție, în cazul neadmiterii la școala solicitată.
Art. 18. – (1) În prima fază, cu ajutorul aplicației informatice, toți copiii ai căror
părinți au solicitat înscrierea la școala de circumscripție vor fi înmatriculați conform
opțiunii.
(2) După încheierea primei faze, Comisia națională comunică comisiilor de înscriere
din unitățile de învățământ locurile rămase libere, stabilite în conformitate cu
prevederile art. 9 alin. (3).
Art. 19. – (1) În a doua fază de înscriere, în conformitate cu calendarul înscrierii
și cu programul afișat, la fiecare unitate de învățământ la care au rămas locuri libere,
comisia de înscriere din unitatea de învățământ analizează cererile-tip de înscriere și
documentele depuse de părinții copiilor care au domiciliul în afara circumscripției
școlare.
(2) În cazul în care numărul solicitărilor este mai mic decât sau egal cu numărul
locurilor libere, comisia de înscriere validează înscrierea copiilor respectivi în
unitatea de învățământ, fără nicio restricție.
(3) În cazul în care numărul solicitărilor este mai mare decât numărul locurilor libere,
comisia de înscriere din unitatea de învățământ aplică criteriile de departajare
generale și apoi, dacă este necesar, pe cele specifice, în vederea stabilirii candidaților
care vor fi admiși.
Art. 20. – (1) Până la data precizată în calendarul înscrierii, comisia de înscriere
din fiecare unitate de învățământ la care au rămas locuri libere după prima fază
procesează cererile părinților copiilor proveniți din alte circumscripții școlare și
stabilește lista copiilor care vor fi înmatriculați la unitatea de învățământ, în clasa
pregătitoare. Decizia se ia în funcție de numărul de locuri libere, de numărul de
cereri și pe baza criteriilor de departajare.
(2) În conformitate cu prevederile art. 63 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările
și completările ulterioare, la solicitarea unităților de învățământ, consiliile de
administrație ale inspectoratelor școlare pot aproba, în situații excepționale,
depășirea efectivelor maxime stabilite de lege pentru clasele pregătitoare la care
numărul solicitărilor de înscriere ale părinților proveniți din alte circumscripții
școlare este mare.
(3) Aplicarea criteriilor și stabilirea listei copiilor declarați admiși în unitatea de
învățământ respectivă, respectiv a listei cererilor respinse, din lipsă de locuri, se face
în plenul comisiei și se consemnează într-un proces-verbal, care rămâne la dosarul
comisiei.
ANEXA nr. 2 la ordinul MEN nr. / .2017privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei
de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018
___________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul şcolar 2017- 2018
12
(4) Rezultatele analizei și decizia comisiei de înscriere din unitatea de învățământ
sunt transmise comisiei județene/a municipiului București și Comisiei naționale,
până la data prevăzută de calendar.
Art. 21. – (1) În a treia fază a primei etape de înscriere, cu ajutorul aplicației
informatice, se procesează cererile părinților care inițial au solicitat înscrierea la altă
unitate de învățământ decât școala de circumscripție, dar nu au fost admiși, din lipsă
de locuri și au optat, în cererea-tip de înscriere, pentru întoarcerea la școala de
circumscripție.
(2) Având în vedere că locurile copiilor menționați la alin. (1) au fost rezervate la
școala de circumscripție până la această fază, toți copiii din circumscripția școlară ai
căror părinți au optat în cererea-tip de înscriere pentru întoarcerea la școala de
circumscripție, în cazul în care nu au fost admiși la școala solicitată inițial, vor fi
înmatriculați la școala de circumscripție.
Art. 22. – (1) La încheierea primei etape de înscriere, aplicația informatică
stabilește numărul de locuri disponibile de la fiecare unitate de învățământ.
(2) La încheierea primei etape de înscriere se consideră locuri disponibile, pe lângă
locurile rămase neocupate după a doua fază de repartizare, și locurile copiilor din
circumscripția școlară respectivă care au fost înmatriculați la o altă școală, în faza a
doua de înscriere, sau care nu s-au înscris în nicio unitate de învățământ în această
etapă. De exemplu, dacă la unitatea de învățământ menționată la art. 9 alin. (3) au
rămas neocupate după a doua fază de repartizare din cadrul primei etape de
înscriere 5 din cele 10 locuri libere, iar din cei 40 de copii din circumscripția școlară
care trebuiau înscriși în clasa pregătitoare 36 au fost înscriși, 34 la unitatea respectivă
și 2 la alte unități de învățământ, atunci la această unitate de învățământ există în
total 11 locuri disponibile pentru a doua etapă de înscriere. Cele 11 locuri se compun
din cele 5 locuri rămase libere, 4 locuri neocupate de copiii din circumscripție încă
nedistribuiți și din cele 2 locuri lăsate neocupate de copiii din circumscripție care
sunt înscriși la alte unități de învățământ.
Art. 23. – (1) Lista candidaților înmatriculați după prima etapă se afișează la
fiecare unitate de învățământ și pe site-ul ISJ/ISMB, conform calendarului înscrierii.
(2) Locurile disponibile de la toate unitățile de învățământ din județ/municipiul
București, stabilite în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (2), vor fi afișate la
fiecare unitate de învățământ care școlarizează clasa pregătitoare și pe site-ul
ISJ/ISMB, pentru informarea părinților.
(3) Comisiile/Comisia județene/a municipiului București afișează situația completării
locurilor la fiecare unitate de învățământ, numărul de locuri disponibile în sensul art.
22 și numărul copiilor neînscriși după prima etapă.
(4) Informațiile menționate la alin. (3) se afișează pe site-ul ISJ/ISMB, precum și la
fiecare unitate de învățământ.
ANEXA nr. 2 la ordinul MEN nr. / .2017privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei
de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018
___________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul şcolar 2017- 2018
13
Cap. VII A doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare
Art. 24. – (1) Părinții copiilor care nu au fost cuprinși într-o unitate de
învățământ în prima etapă de înscriere sau care nu au participat la aceasta etapă
completează o nouă cerere-tip de înscriere în cea de-a doua etapă, pentru locurile
disponibile.
(2) Cererile-tip de înscriere pot fi completate doar pentru unitățile de învățământ la
care există locuri disponibile, afișate conform prevederilor art. 23. Unitățile de
învățământ care nu mai au locuri disponibile nu pot primi cereri-tip de înscriere în
învățământul primar în etapa a doua, iar opțiunile online pentru aceste unități de
învățământ vor fi respinse de aplicația informatică.
(3) În cererea-tip de înscriere pentru etapa a doua, părinții vor completa, în ordinea
descrescătoare a preferințelor, maximum trei opțiuni pentru unități de învățământ la
care mai există locuri disponibile.
Art. 25. – (1) Părinții copiilor menționați la art. 24 depun cererea-tip de
înscriere în învățământul primar online sau la secretariatul școlii aflate pe prima
poziție din cele 3 opțiuni exprimate pentru etapa a doua.
(2) Completarea cererii-tip de înscriere se face, în perioada prevăzută de calendarul
înscrierii pentru etapa a doua, prin introducerea în aplicația informatică a datelor
furnizate de părinte.
(3) Validarea cererii-tip de înscriere se face la unitatea de învățământ aflată pe prima
poziție din cele 3 opțiuni exprimate pentru etapa a doua, în prezența părintelui și a
cel puțin unui membru din comisia de înscriere, după procedura menționată în
prezenta metodologie.
Art. 26. – (1) După încheierea perioadei de completare și validare a cererilortip
de înscriere depuse pentru a doua etapă de înscriere, unitățile de învățământ
analizează și soluționează cererile părinților, aplicând o procedură specifică elaborată
de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare,
în limita locurilor disponibile.
(2) Procedura specifică menționată la alin. (1) este comunicată prin afișare la unitățile
de învățământ și pe site-ul inspectoratului, conform calendarului înscrierii.
(3) Comisia județeană/a municipiului București are obligația de a informa MEN cu
privire la procedura menționată la alin. (1).
Art. 27. – La încheierea operațiilor menționate la art. 26, conform calendarului
înscrierii, se afișează lista candidaților înmatriculați la fiecare unitate de învățământ.
Art. 28. – (1) În situația în care mai există copii care nu au fost încă înscriși la
nicio unitate de învățământ, inspectoratul școlar centralizează și soluționează cererile
părinților acestor copii.
(2) Comisia județeană/a municipiului București asigură cuprinderea în clasa
pregătitoare a copiilor care nu au fost încă înscriși la nicio unitate de învățământ, în
conformitate cu prevederile prezentei metodologii, în funcție de opțiunile părinților,
ANEXA nr. 2 la ordinul MEN nr. / .2017privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei
de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018
___________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul şcolar 2017- 2018
14
de numărul de locuri disponibile și de criteriile de departajare anunțate conform
prezentei metodologii.
(3) Pentru rezolvarea situațiilor menționate la alin. (1), comisia județeană/a
municipiului București utilizează locurile disponibile, stabilite conform art. 22.
(4) Ocuparea locurilor disponibile se face în ordinea stabilită prin aplicarea criteriilor
de departajare generale și specifice prevăzute în prezenta metodologie.
(5) În situații excepționale, comisia județeană/a municipiului București poate decide
repartizarea copiilor în clase, cu depășirea numărului maxim de elevi prevăzut de
lege, în conformitate cu prevederile art. 63 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu
modificările și completările ulterioare.
(6) Comisia județeană/a municipiului București asigură informarea publicului
interesat referitor la procedurile ce trebuie aplicate și la calendarul depunerii și
soluționării cererilor de înscriere ale părinților menționați la alin. (1).
Art. 29. – Comisiile/Comisia județene/a municipiului București rezolvă, în a
doua etapă de înscriere, precum și ulterior prevederilor Calendarului, orice altă
situație referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu
prioritate, interesul educațional al copilului.
Cap. VIII Procedura de înscriere în clasa pregătitoare în unitățile cu predare în
limbile minorităților naționale
Art. 30. -Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, în unitățile cu predare în
limba unei minorități naționale, se face în conformitate cu prevederile prezentei
metodologii și cu calendarul aprobat.
Art.31. – (1) La stabilirea planurilor de școlarizare, ISJ și ISMB vor lua toate
măsurile pentru a asigura dreptul la educație în limba maternă al tuturor copiilor,
alocând unităților de învățământ/secțiilor cu predare în limba respectivă un număr
de clase suficient pentru a permite cuprinderea tuturor copiilor care doresc să
studieze în limba maternă respectivă.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică pentru asigurarea dreptului copiilor aparținând
minorităților naționale de a studia în limba maternă, respectiv dreptul de a studia
limba maternă, conform legii.
(3) Prevederile alin. (1) se aplică, în egală măsură, pentru asigurarea dreptului
copiilor de a studia în limba română, în zonele în care majoritatea unităților de
învățământ sunt cu predare în altă limbă.
(4) Prin excepție de la prevederile Art. 10 alin. (5), referitoare la ordinea de aplicare a
criteriilor generale, respectiv a criteriilor specifice de departajare, în cazul în care
unitățile de învățământ cu predare în limba unei minorități naționale au stabilit
printre criteriile specifice de departajare criteriul de cunoaștere a limbii de predare,
acesta poate fi aplicat înaintea criteriilor generale de departajare.
ANEXA nr. 2 la ordinul MEN nr. / .2017privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei
de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018
___________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul şcolar 2017- 2018
15
Cap. IX Asigurarea dreptului la educație al tuturor copiilor care trebuie să își facă
debutul școlar în anul 2017-2018
Art. 32. – (1) După încheierea celei de-a doua etape, comisiile/comisia
județene/a municipiului București analizează rezultatele cuprinderii copiilor în clasa
pregătitoare, le compară cu rezultatele recensământului și se asigură că toți copiii
recenzați sunt înmatriculați la o unitate de învățământ.
(2) Dacă analiza menționată la alin. (1) demonstrează că există copii recenzați
neînscriși în nicio unitate de învățământ, ISJ/ISMB și unitățile de învățământ,
împreună cu autoritățile administrației publice locale, fac demersurile legale pentru
asigurarea dreptului la educație al copiilor care trebuie să își facă debutul școlar în
anul școlar 2017-2018.
Art. 33. – (1) Copiii care trebuie să își facă debutul școlar în anul 2017-2018, dar
care nu au fost înmatriculați sau nu au participat la etapele anterioare de înscriere,
vor fi distribuiți de comisia județeană/a municipiului București, cu respectarea
interesului educațional al copilului, a prevederilor prezentei metodologii și ținând
cont de solicitările părinților.
(2) Distribuirea acestora se face la școala de circumscripție sau la altă unitate de
învățământ pentru care optează părintele, pe locurile disponibile.
(3) În cazul în care pentru o unitate de învățământ există mai multe cereri decât
locuri libere, departajarea se face în funcție de criteriile menționate la art. 10, conform
prevederilor prezentei metodologii.
(4) CJRAE/CMBRAE vor continua să asigure, la solicitarea părinților, serviciile de
evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor, inclusiv după încheierea perioadei de
evaluare prevăzute în calendarul înscrierii. Având în vedere faptul că, din punct de
vedere psihosomatic schimbările care intervin la vârsta de 5 – 6 ani sunt continue, și,
în unele situații, alerte, la solicitarea scrisă a părinților copiilor care au primit aviz
negativ de înscriere în clasa pregătitoare, respectivii copii pot fi reevaluați de către
CJRAE/CMBRAE, după un interval de timp de aproximativ 6 luni.
Art. 34. – (1) În localitățile în care majoritatea unităților de învățământ sunt cu
predare în limba română și există unități de învățământ/secții cu predare în limba
unei minorități naționale, comisiile județene și a municipiului București vor lua toate
măsurile pentru a asigura accesul oricărui copil din localitate la studiul în limba
maternă, prin stabilirea de circumscripții școlare specifice pentru copiii care au ca
limbă maternă limba respectivă.
(2) Dacă în localitățile menționate la alin. (1) există un număr mic de unități de
învățământ cu predare în limba unei minorități, atunci inspectoratele școlare
respective pot decide să nu aloce circumscripții școlare pentru aceste unități de
învățământ. În acest caz, părinții copiilor care au ca limbă maternă limba minorității
respective pot solicita înscrierea la oricare dintre unitățile de învățământ cu predare
în limba respectivă.
ANEXA nr. 2 la ordinul MEN nr. / .2017privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei
de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018
___________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul şcolar 2017- 2018
16
(3) Pentru unitățile de învățământ cu predare în limba unei minorități naționale din
localitățile menționate la alin. (2), înscrierea copiilor aparținând minorității naționale
respective se face în prima etapă de înscriere, aplicând criteriile generale și criteriile
specifice de departajare elaborate de fiecare unitate de învățământ, conform
prevederilor Art. 31.
(4) Prevederile alin. (1), (2) și (3) se aplică în mod similar pentru unitățile de
învățământ cu predare în limba română din localitățile în care majoritatea unităților
de învățământ sunt cu predare într-o limbă a minorităților naționale.
Cap. X Înscrierea în învățământul special
Art. 35. – (1) Copiii cu cerințe educaționale speciale pot fi înscriși în școlile de
masă, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii.
(2) În situațiile în care orientarea școlară impune înscrierea în învățământul special,
părinții se adresează școlii de circumscripție sau CJRAE/CMBRAE, de la care vor
primi informațiile necesare pentru înscrierea în învățământul special.
Art. 36. – (1) Înscrierea copiilor cu cerințe educaționale speciale în
învățământul special se face direct la unitatea de învățământ specială, cu
documentele prevăzute de prezenta metodologie, la care se adaugă documentul care
atestă orientarea către învățământul special.
(2) Comisiile de înscriere din unitățile de învățământ special completează cererile-tip
de înscriere direct în aplicația informatică.
(3) După completare, cererea-tip de înscriere este tipărită, verificată și semnată de
părinte.
(4) Toți copiii care au orientarea școlară pentru învățământul special vor fi
înmatriculați conform solicitării.
Cap. XI Înscrierea în învățământul particular
Art. 37. – (1) ISJ și ISMB solicită unităților de învățământ particular autorizate
sau acreditate date referitoare la oferta de locuri pentru clasa pregătitoare.
(2) Pentru a asigura cuprinderea tuturor copiilor care își fac debutul școlar în anul
școlar 2017-2018 într-o unitate de învățământ, la solicitarea unităților de învățământ
particular autorizate sau acreditate, ISJ și ISMB includ oferta unităților de învățământ
particular în aplicația informatică utilizată pentru înscrierea copiilor în clasa
pregătitoare și o comunică școlilor din învățământul de stat.
(3) Fiecare unitate de învățământ are obligația de a oferi, la solicitarea părinților,
inclusiv informații referitoare la unitățile de învățământ particular autorizate sau
acreditate care au în oferta educațională clase pregătitoare.
ANEXA nr. 2 la ordinul MEN nr. / .2017privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei
de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018
___________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul şcolar 2017- 2018
17
(4) Unitățile de învățământ de stat vor oferi părinților informații doar despre acele
unități de învățământ particular care au transmis informațiile necesare către
ISJ/ISMB.
Art. 38. – (1) Înscrierea copiilor în unitățile de învățământ particular care au
solicitat includerea ofertei lor de școlarizare în aplicația informatică utilizată pentru
înscrierea copiilor în clasa pregătitoare se face prin completarea și validarea cereriitip
de înscriere și respectarea procedurilor prevăzute în prezenta metodologie.
(2) Înscrierea copiilor în unitățile de învățământ particular prevăzute la alin. (1) se
face în prima etapă de înscriere.
(3) În cazul în care, din diferite motive, copilul nu este înmatriculat la unitatea de
învățământ particular solicitată de părinte, acesta poate fi înscris la școala de
circumscripție, dacă părintele a bifat opțiunea de întoarcere la școala de
circumscripție prevăzută la art. 14 alin. (5) sau, în caz contrar, participă la a doua
etapă de înscriere.
Art. 39. – (1) În cazul în care părintele dorește înscrierea la o unitate de
învățământ particular care nu a optat pentru includerea ofertei sale de școlarizare în
aplicația informatică, înscrierea se face de către părinte direct la unitatea de
învățământ, conform procedurilor stabilite de aceasta.
(2) La încheierea tuturor etapelor de înscriere, unitățile de învățământ particular
menționate la alin. (1) transmit ISJ/ISMB informațiile referitoare la elevii înmatriculați
în clasa pregătitoare.
Cap. XII Înscrierea în unitățile de învățământ care au în ofertă clase organizate
conform reglementărilor specifice alternativelor educaționale
Art. 40. – (1) Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare la unitățile de învățământ
care au în ofertă clase organizate conform reglementărilor specifice alternativelor
educaționale, denumite în continuare unități de învățământ alternativ, se face de către
părinte, în conformitate cu propriile opțiuni, cu numărul de locuri alocat claselor
organizate conform principiilor specifice alternativei educaționale și cu respectarea
prevederilor legale în vigoare.
(2) Unitățile de învățământ alternativ de stat vor fi incluse în aplicația informatică
pentru înscrierea în clasa pregătitoare.
(3) Unitățile de învățământ alternativ particular autorizate sau acreditate care doresc
să fie incluse în aplicația informatică pentru înscrierea în clasa pregătitoare vor
transmite inspectoratelor școlare toate informațiile necesare pentru a participa la
procedurile prevăzute de prezenta metodologie.
(4) Unitățile de învățământ alternativ de stat, precum și cele particulare autorizate
sau acreditate care doresc să fie incluse în aplicația informatică pentru înscrierea în
ANEXA nr. 2 la ordinul MEN nr. / .2017privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei
de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018
___________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul şcolar 2017- 2018
18
clasa pregătitoare vor stabili criteriile specifice de departajare, în conformitate cu
prevederile prezentei metodologii.
(5) Fiecare unitate de învățământ are obligația de a oferi, la solicitarea părinților,
informații referitoare la unitățile de învățământ alternativ autorizate sau acreditate
din județ/municipiul București care au în ofertă clase pregătitoare și care îndeplinesc
condițiile precizate la alin. (2) și (3).
Art. 41. – (1) În cazul unităților de învățământ alternativ de stat care au
constituită circumscripție școlară, se vor parcurge etapele de înscriere prevăzute de
prezenta metodologie.
(2) În cazul unităților de învățământ alternativ de stat care nu au constituită
circumscripție școlară, părinții se vor adresa pentru înscriere direct unității de
învățământ dorite. Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare la aceste unități de
învățământ se face în prima etapă de înscriere.
(3) În cazul în care, din diferite motive, copilul nu este înmatriculat la unitatea de
învățământ alternativ solicitată de părinte, acesta poate fi înscris la școala de
circumscripție, dacă părintele a bifat opțiunea de întoarcere la școala de
circumscripție prevăzută la art. 14 alin. (5) sau, în caz contrar, participă la a doua
etapă de înscriere.
Art.42. – Înscrierea la unitățile de învățământ alternativ particulare se face în
conformitate cu prevederile prezentei metodologii, referitoare la înscrierea în
învățământul particular.
Art.43. – La încheierea tuturor etapelor de înscriere, inspectoratele școlare vor
colecta de la unitățile de învățământ alternativ a căror ofertă nu a fost inclusă în
aplicația informatică situația înscrierilor în clasa pregătitoare, pentru fiecare
alternativă educațională.
Cap. XIII Coordonarea procesului de înscriere a copiilor în învățământul primar
Art. 44. – (1) Coordonarea, la nivel național, a procesului de înscriere a
copiilor în învățământul primar este asigurată de Comisia națională.
(2) Comisia națională se compune din:
a) președinte – secretar de stat din MEN;
b) vicepreședinți – personal cu funcții de conducere din MEN;
c) 1-3 secretari – inspectori de specialitate din MEN;
d) 4-5 membri – directori și inspectori de specialitate din MEN.
(3) Componența nominală a comisiei naționale se stabilește prin ordin al ministrului
educației naționale și cercetării științifice.
Art. 45. – Atribuțiile Comisiei naționale sunt următoarele:
a) stabilește modelul cererii-tip de înscriere și îl transmite comisiilor județene/a
municipiului București;
ANEXA nr. 2 la ordinul MEN nr. / .2017privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei
de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018
___________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul şcolar 2017- 2018
19
b) asigură aplicația informatică pentru înscrierea copiilor în învățământul primar;
c) instruiește președinții comisiilor județene/a municipiului București;
d) elaborează și transmite ISJ/ISMB instrucțiuni referitoare la înscrierea copiilor în
învățământul primar;
e) asigură transmiterea informațiilor referitoare la înscrierea copiilor în
învățământul primar, pentru anul școlar 2017-2018, către mijloacele de
comunicare în masă, pentru a asigura transparența și informarea părinților și a
publicului interesat;
f) controlează și îndrumă acțiunile legate de înscrierea copiilor în învățământul
primar în județele țării, urmărind respectarea prevederilor prezentei metodologii;
g) procesează cererile – tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și
realizează repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au
solicitat acest lucru în cererea – tip. Transmite inspectoratelor școlare și unităților
de învățământ lista candidaților admiși și a numărului de locuri disponibile, după
repartizarea acestor candidați;
h) poate numi delegați ai Comisiei naționale, care să controleze și să îndrume
activitatea comisiilor județene/a municipiului București și a comisiilor de înscriere
din unitățile de învățământ;
i) analizează desfășurarea procesului de înscriere a copiilor în învățământul primar
la nivel național, pe baza rapoartelor elaborate de comisiile județene/a
municipiului București de înscriere, și prezintă concluziile acestei analize
conducerii MEN;
j) propune ministrului educației naționale modificări ale metodologiei de înscriere a
copiilor în învățământul primar.
Art. 46. – (1) Coordonarea la nivel județean/al municipiului București a
procesului de înscrierea copiilor în învățământul primar este asigurată de comisia
județeană/a municipiului București.
(2) Comisiile/Comisia județene/a municipiului București organizează comisii de
înscriere în unitățile de învățământ.
Art. 47. – (1) Comisia județeană/a municipiului București este numită prin
decizie a inspectorului școlar general și este compusă din:
a) președinte – inspectorul școlar general sau un inspector școlar general adjunct;
b) secretari – 1 – 3 inspectori școlari;
c) membri – 1 – 5 inspectori școlari, cadre didactice, informaticieni, operatori PC,
secretari.
(2) În situații bine justificate, numărul de secretari și de membri ai Comisiei județene
și ai Comisiei municipiului București poate fi suplimentat, prin decizie a
inspectorului școlar general. Decizia se comunică Comisiei naționale.
(3) Inspectorii școlari pentru învățământ primar și pentru învățământul preșcolar,
informaticianul inspectoratului și, după caz, inspectorul de limba și literatura
maternă/inspectorul pentru minorități fac parte din comisia menționată la alin. (1).
ANEXA nr. 2 la ordinul MEN nr. / .2017privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei
de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018
___________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul şcolar 2017- 2018
20
(4) Comisiile județene și comisia municipiului București au următoarele atribuții:
a) organizează, monitorizează și răspund de modul de desfășurare a acțiunilor de
înscriere a copiilor în învățământul primar, în județul respectiv/municipiul
București, în conformitate cu prevederile legale și ale prezentei metodologii;
b) răspund de transmiterea prezentei metodologii și a tuturor reglementărilor
privitoare la înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în unitățile de învățământ
care școlarizează nivelul de învățământ preșcolar și primar;
c) răspund de asigurarea cadrului pentru informarea cadrelor didactice, a părinților
și a publicului larg cu privire la acțiunile de înscriere a copiilor în învățământul
primar;
d) elaborează, împreună cu directorii unităților de învățământ, un plan de măsuri
pentru pregătirea și organizarea înscrierii copiilor în învățământul primar; acest
plan cuprinde, în mod obligatoriu, planificarea perioadei acțiunilor de consiliere
și de orientare a părinților copiilor înscriși la grădiniță în grupa mare;
e) contribuie la stabilirea planului de școlarizare, în funcție de rezultatele
recensământului copiilor care au împlinit vârsta pentru debutul școlar și de
capacitatea de cuprindere a unităților de învățământ, precum și în funcție de
numărul cererilor de înscriere depuse conform prevederilor prezentei
metodologii, și anunță unităților de învățământ numărul de locuri alocate pentru
clasa pregătitoare;
f) introduc în aplicația informatică numărul de locuri disponibile pentru fiecare
unitate de învățământ, conform planului de școlarizare aprobat, respectiv
conform datelor furnizate de unitățile de învățământ particular;
g) asigură crearea unei baze de date la nivelul fiecărei unități de învățământ și la
nivel județean, care conţine datele personale ale copiilor ce urmează să fie
cuprinși în clasa pregătitoare, așa cum sunt acestea trecute în cererea-tip de
înscriere și coordonează completarea bazei de date;
h) numesc, prin decizie a inspectorului școlar general, în fiecare unitate de
învățământ care va avea clase pregătitoare o comisie de înscriere formată din
directori, profesori, operatori PC, secretari, care să asigure buna desfășurare a
operațiunilor legate de crearea bazei de date pentru repartizarea copiilor în clasa
pregătitoare;
i) instruiesc persoanele care fac parte din comisiile de înscriere din unitățile de
învățământ;
j) analizează, în vederea acordării avizului de legalitate, criteriile specifice de
departajare, propuse de consiliile de administrație din unitățile de învățământ;
k) transmit către fiecare unitate de învățământ modelul electronic al cererii-tip de
înscriere și îndrumă operațiile de completare a acestora, de verificare a cererilortip
listate din calculator și de corectare a eventualelor erori;
l) elaborează procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, în
a doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare, pe care o comunică unităților de
ANEXA nr. 2 la ordinul MEN nr. / .2017privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei
de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018
___________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul şcolar 2017- 2018
21
învățământ și o afișează pe site-ul inspectoratului; informează comisia națională
din cadrul MEN cu privire la această procedură;
m) centralizează și soluționează cererile părinților copiilor care nu au fost înscriși la
vreo unitate de învățământ, după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere;
n) asigură, conform prevederilor prezentei metodologii, instituirea și funcționarea
unui telverde, la care părinții și alte persoane interesate pot obține, gratuit,
informații referitoare la cuprinderea copiilor în învățământul primar;
o) numesc reprezentanți ai comisiei județene/a municipiului București care să țină
permanent legătura cu presa, pentru a oferi informații corecte și actualizate
despre înscrierea copiilor în învățământul primar, inclusiv posibilitatea de
informare la telverde și numărul acestuia;
p) la sfârșitul fiecărei etape de înscriere coordonează afișarea, în fiecare unitate de
învățământ și pe site-ul ISJ/ISMB, a listei copiilor înmatriculați și a locurilor
rămase disponibile;
q) pot numi delegați ai comisiei județene/a municipiului București care să controleze
și să îndrume activitatea comisiilor de înscriere din unitățile de învățământ;
r) controlează respectarea prevederilor prezentei metodologii în toate unitățile de
învățământ din județ/Municipiul București și sancționează, în conformitate cu
prevederile legale, încălcarea legislației în vigoare de către membrii comisiilor de
înscriere;
s) se asigură că toți copiii care trebuie să își facă debutul școlar în anul școlar 2017 –
2018 sunt înscriși într-o unitate de învățământ în învățământul primar și fac
demersurile legale pentru a asigura participarea la educație a acestora;
t) elaborează și transmit MEN raportul cu privire la modul de desfășurare a
procesului de înscriere a copiilor în învățământul primar, în termen de 10 zile de
la încheierea ultimei etape de înscriere, și propun eventuale modificări ale
prezentei metodologii.
(5) La ședințele comisiei județene/a municipiului București participă persoana
responsabilă cu telverde, informând comisia referitor la toate aspectele semnalate pe
această cale.
Art. 48. – (1) Comisia de înscriere din unitatea de învățământ este alcătuită din:
a) președinte – directorul sau directorul adjunct al unității de învățământ;
b) secretar – secretarul șef sau secretarul unității de învățământ;
c) membri – 1-7 cadre didactice, informaticieni, secretari etc.
(2) Comisia de înscriere din unitatea de învățământ are următoarele atribuții:
a) asigură informarea părinților referitor la prevederile legale, la procedurile și
calendarul înscrierii;
b) asigură crearea bazei de date privitoare la candidații pentru înscrierea în clasa
pregătitoare; în acest scop alocă un număr suficient de calculatoare pentru a
asigura fluența procesului de înscriere la clasa pregătitoare, precum și resursa
umană necesară și competentă pentru operarea pe calculator;
ANEXA nr. 2 la ordinul MEN nr. / .2017privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei
de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018
___________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul şcolar 2017- 2018
22
c) verifică documentele depuse la înscriere, în prezența părinților, completează în
aplicația informatică și/sau validează cererile-tip de înscriere, cuprinzând datele
personale și, după caz, informația necesară pentru asigurarea departajării
candidaților proveniți din alte circumscripții;
d) răspunde de transcrierea corectă a datelor în cererile-tip de înscriere și verifică,
împreună cu părinții, corectitudinea informațiilor introduse în aplicația
informatică; efectuează corectarea greșelilor sesizate;
e) stabilește și anunță din timp criteriile de departajare specifice unității de
învățământ, care se aplică în situația în care există mai multe cereri de la părinți
din afara circumscripției școlare decât locuri rămase libere după înscrierea
copiilor din circumscripția școlară;
f) transmite, spre analiză și în vederea acordării avizului de legalitate, comisiei
județene/a municipiului București criteriile specifice de departajare care se aplică
în cazul în care există mai multe solicitări de înscriere a copiilor din afara
circumscripției școlare decât locuri libere;
g) procesează, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele
depuse de părinți, cererile de înscriere ale părinților care au domiciliul în afara
circumscripției școlare și solicită înscrierea la respectiva unitate de învățământ pe
locurile rămase libere; admit sau resping cererile acestora, prin aplicarea
criteriilor generale și specifice de departajare, și propune consiliului de
administrație al unității de învățământ lista candidaților admiși, spre validare;
h) asigură marcarea în aplicația informatică a cererilor – tip de înscriere depuse de
părinții copiilor care provin din altă circumscripție școlară, admiși în unitatea de
învățământ;
i) asigură prezența permanentă, în perioada înscrierii, a unor membri ai comisiei de
înscriere din unitatea de învățământ, care să ofere informații și consiliere
persoanelor care se prezintă pentru completarea ori validarea cererilor-tip de
înscriere sau pentru a solicita informații referitoare la cuprinderea copiilor în
învățământul primar;
j) afișează, în termenul stabilit de prezenta metodologie, listele copiilor
înmatriculați la clasa pregătitoare;
k) elaborează și transmite ISJ/ISMB raportul cu privire la modul de desfășurare a
procesului de înscriere a copiilor în învățământul primar, în termen de 5 zile de
la încheierea ultimei etape de înscriere, și propune eventuale modificări ale
prezentei metodologii.
Cap. XIV Dispoziții finale
Art. 49. – Prezentarea de înscrisuri false la înscrierea în clasa pregătitoare se
pedepsește conform legii și atrage pierderea locului obținut prin fraudă.
ANEXA nr. 2 la ordinul MEN nr. / .2017privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei
de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018
___________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul şcolar 2017- 2018
23
Art. 50. – Persoanele vinovate de transcrierea eronată a datelor personale ale
copiilor sau de nerespectarea prevederilor prezentei metodologii vor fi sancționate
disciplinar, administrativ, civil sau penal, după caz.
Art. 51. – (1) Se interzice unităților de învățământ de stat să instituie taxe sau
să solicite părinților alte foloase pentru a realiza înscrierea copiilor în clasa
pregătitoare.
(2) Se interzice colectarea sau favorizarea acțiunii de colectare a unor fonduri
materiale sau bănești de la părinții care solicită înscrierea în învățământul primar.
(3) Personalul din învățământ care, în procesul de înscriere a copiilor în clasa
pregătitoare, săvârșește fapte de natură penală sau care manifestă neglijență în
îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin este sancționat în conformitate cu prevederile
legislației în vigoare.
Art. 52. – (1) Unitățile de învățământ cu program integrat de artă și sportiv
care, potrivit reglementărilor în vigoare, pot organiza programul integrat începând
cu învățământul primar pot școlariza elevi în învățământul de artă și sportiv
începând cu clasa I.
(2) Înscrierea copiilor în clasa I cu program integrat de artă și sportiv se face în
conformitate cu prevederile legii și ale metodologiilor în vigoare.
(3) În scopul asigurării continuității școlarizării copiilor într-o unitate de învățământ,
respectiv formațiune de studiu, unitățile de învățământ menționate la alin.1, care au
în ofertă clasă pregătitoare, pot organiza testarea aptitudinilor copiilor care ar putea
parcurge, începând cu clasa I, program integrat de artă sau sportiv, chiar înainte de
înscrierea acestora la clasa pregătitoare.
(4) Înscrierea în clasa pregătitoare la unitățile de învățământ menționate la alin.(3) se
face în prima etapă de înscriere.
(5) Copiii care nu promovează testele de aptitudini menționate la alin.(3), dar care
îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta metodologie, pot fi înscriși în clasa
pregătitoare în unitatea de învățământ respectivă. În acest caz, părinții vor fi
informați că școlarizarea copiilor în clasa I în cadrul acelorași formațiuni de studiu
este condiționată de promovarea testelor de aptitudini după parcurgerea clasei
pregătitoare.
Art. 53. – (1) Comisiile județene și Comisia municipiului București
monitorizează și controlează activitatea comisiilor de înscriere din unitățile de
învățământ, verificând respectarea legalității, a transparenței și a prevederilor
prezentei metodologii, inclusiv documentele elaborate de comisiile de înscriere din
unitățile de învățământ sau documentele depuse pentru înscrierea copiilor în clasa
pregătitoare, și iau măsurile care se impun pentru respectarea legalității și asigurarea
drepturilor egale pentru toți copiii.
(2) Comisiile județene și Comisia municipiului București pot soluționa cererile de
înscriere în învățământul primar sau cererile de amânare a înscrierii în învățământul
primar a copiilor care nu se încadrează în tranșele de vârstă prevăzute de prezenta
ANEXA nr. 2 la ordinul MEN nr. / .2017privind aprobarea Calendarului și a Metodologiei
de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2017-2018
___________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Înscrierea copiilor în învățământul primar pentru anul şcolar 2017- 2018
24
metodologie, după ce părinții vor fi consiliați privind nevoia de a lua decizii în
interesul educațional al copilului și după ce îi vor informa că solicitarea nu poate fi
soluționată decât în situația în care evaluarea dezvoltării psihosomatice, efectuată de
CJRAE/CMBRAE, atestă pregătirea copilului pentru parcurgerea cu succes a
clasei/nivelului de învățământ pentru care se solicită înscrierea.
Art. 54. – Comisiile județene/comisia municipiului București, precum și
comisiile de înscriere din unitățile de învățământ pot solicita autorităților în drept
verificarea respectării prevederilor Ordonanței de urgență nr. 97/2005, privind
evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români,
republicată cu modificările și completările ulterioare.
Art. 55. – Comisia națională verifică, direct sau prin delegații săi, respectarea
prezentei metodologii și ia măsurile care se impun pentru respectarea acesteia.
Art. 56. – Comisia națională poate solicita ministrului educației naționale, în
situații justificate, modificări ale calendarului înscrierii.
Art.57. – La data intrării în vigoare a prezentei metodologii, orice dispoziție
contrară se abrogă.Sursa/https://www.edu.ro

Related posts

Leave a Comment


Warning: call_user_func_array() expects parameter 1 to be a valid callback, function 'your_function' not found or invalid function name in /home/rradi81/public_html/stirihudesti.ro/wp-includes/class-wp-hook.php on line 286
Sari la bara de unelte